Mircea Dușa a zburat cu un MiG 21 Lancer și l-a însoțit pe Victor Ponta într-o aeronavă militară. GALERIE FOTO

Publicat: 20/07/2013, 16:18
Actualizat: 05/07/2016, 20:10

Premierul Victor Ponta și ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, au zburat, sâmbătă, cu ocazia Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene, cu o aeronavă militară de tip Spartan, care a decolat de la Flotila 90 Transport Aerian Otopeni „Gheorghe Bănciulescu”. Totodată, ministrul Apărării Mircea Dușa a zburat și cu un MiG 21 Lancer.

Cei doi au participat la Ziua Porților Deschise la Flotila 90 Transport Aerian Otopeni „Gheorghe Bănciulescu”, aviatorii militari români sărbătorind în data 20 iulie, sub patronajul ocrotitorului lor, Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, Ziua Aviației.

Ponta a fost însoțit în zborul care a durat aproximativ o jumătate de oră și de fiul său Andrei.

Premierul a spus că este pentru a doua oară când zboară cu o astfel de aeronavă.

Ministrul Apărării Mircea Dușa, înainte de decolarea cu MiG 21 Lancer.

„Vreau să îi felicit pe cei de la Ministerul Apărării Naționale și de la Forțele Aeriene. Cu resurse puține reușesc, totuși, să facă misiuni extraordinare. Mă bucur foarte mult că astăzi au găsit o soluție să facă acest exercițiu public. (…) Își îndeplinesc toate sarcinile extrem de bine, în condiții dificile”, a spus Ponta după ce a coborât din avionul Spartan.

Ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușă, a menționat că a zburat cu acest tip de avion de mai multe ori.

„E un avion foarte sigur. Forțele Aeriene ale armatei române au un program complex de dotare a armatei cu avioane de transport cargo și trupe și acest program este cel referitor la Spartan. Urmează să mai sosească două, unul spre sfârșitul acestui an, care este echipat pentru intervenții sanitare, și unul care urmează să sosească anul viitor, echipat pentru stingerea incendiilor”, a menționat ministrul.

Ministrul Mircea Dușa, la încheierea zborului cu MiG 21 Lancer.

Cu ocazia Zilei Porților Deschise la Flotila 90 Transport Aerian Otopeni „Gheorghe Bănciulescu”, vizitatorii au asistat la evoluția elicopterelor IAR-330 și aeronavelor IAR 99 ȘOIM și C-27J SPARTAN și au vizitat expoziția care a inclus elicoptere în variantă MEDEVAC și CARGO, tehnică de artilerie și rachete, radiolocație, precum și oferta educațională pentru construirea unei cariere în Forțele Aeriene.

Vizitatorilor au putut participa la o tombolă având ca premii zboruri de agrement cu aeronava C-27J SPARTAN.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un cuplu de pensionari a vândut tot și a plecat într-o croazieră în jurul lumii....
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat...
Veșnic tânără! Are 74 de ani, dar arată fabulos. Mulți nu îi dau vârsta: ce...
"Este o tragedie imensă". Cei trei tineri români luaţi de ape în Italia, sub ochii...
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp...
Crește salariul minim de la 1 iulie 2024: Câți bani vor lua în mână angajații...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Cele mai mari alegeri din lume. Primul exit poll arată că partidul premierului indian va...
LEGĂTURA cu VENUS, PIERDUTĂ! De ce este aceasta importantă?
Dumitru Dragomir, complet devastat. A MURIT în somn: De ce nu m-a luat pe mine?
Anunț de ultimă oră de la ANM! Temperaturile se apropie de pragul canicular. Unde se...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Andrei Aradits, dezvăluiri neașteptate despre relația cu Andreea Bălan: „Nu prea ne plăceam așa. Nici...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
MrBeast, unul dintre cei mai de succes YouTuberi ai momentului
×